Astăzi este ziua mondială a faunei sălbatice. Ca si comunitate cu perspectivă si informată, este o ocazie pentru a adresa câteva mituri si aspecte pe care le vedem greșit înțelese:
1️⃣ în primul rând, fauna sălbatică, prin definiție, este compusă din specii autohtone, neintroduse de om, si, în general, autonome, care nu sunt crescute ca într-o fermă fără garduri intenționat de către acesta pentru diverse scopuri
2️⃣ hrănirea speciilor sălbatice, în special a celor comune, nu este necesară în condiții normale si nu face bine ecosistemului si naturii. Selecția naturală, în care animalele cele mai slabe mor, este un proces benefic pentru specie, iar introducerea hranei poate crea dezechilibre. Animalele sălbatice NU au nevoie să fie hrănite ca într-o fermă pentru ca apoi a le vâna! În cazuri extreme cum ar fi al urșilor, hrănirea duce la habituarea lor cu omul si poate crea ocazii de conflict sau tragedii
3️⃣ fauna sălbatică nu se împarte în “dăunători” si animale “folositoare” sau “vânat” – într-un ecosistem sănătos avem si prădători si paraziți, care mențin echilibrul ecologic. De exemplu, expansiunea șacalului este un proces natural apărut după exterminarea lupului, prădătorul local de top, care inhiba instalarea sacalul pe teritoriul său. Acum șacalul doar preia locul vacant din ecosistem lăsat de exterminarea de către om a lupului. Chiar dacă este perceput acum că o “concurență” de către vânatori, este o prezență naturală, sălbatică
4️⃣ fauna înseamnă dincolo de cea de interes cinegetic, ba chiar speciile de valoare deosebită pentru ecosistem si biodiversitate nu sunt cele mai vizibile si de impact la public, precum căprioara si mistrețul (specii comune), ci, de exemplu, specii rare sau cu areal restrans de păsări răpitoare, serpi, lilieci, amfibieni, micromamifere etc.. Nu ochișorii umezi trebuie să fie singurul criteriu după care empatizăm si prețuim speciile sălbatice, la fel cum nici potențialul lor pentru caltaboși și “plăcerea” vânării lor nu trebuie să fie un criteriu!
5️⃣ uneori specii pe care le considerăm sălbatice sunt de fapt apariții recente, invazive introduse de om, cum este forte descurcărețul fazan care face ravagii în herpetofauna (reptile, amfibieni) și împinge potârnichea spre dispariție, sau țestoasa de Florida care eliberată în natură afectează țestoasa de apă dulce locală concurând-o agresiv.
6️⃣ sunt situații extreme în care fauna sălbatică poate fi ajutată de om, de exemplu speciile periclitate (exemplu: zimbru), sau chiar și fauna cinegetică, unde manualele spun că hrănirea se face doar în condiții extreme nu pentru creșterea efectivelor în regim de fermă. Dar intervenția omului trebuie mereu făcută cu precauție
Nu avem o poziție extremă contra vânătorii. Ca orice activitate a omului, are impact divers asupra mediului, în speță a faunei. Activitățile omului au uneori efect net pozitiv, cum este cositul/pășunatul pajiștilor, habitate valoroase, care în lipsa ierbivorelor mari sălbatice altfel s-ar pierde. Dar vedem multe dezinformări care pot induce fundamental în eroare, și folosim pretextul pentru o mai bună înțelegere a naturii și ecosistemelor în general.
În concluzie, ca îi iubitori ai naturii, să ne lărgim perspectiva asupra animalelor care ne “plac” sau nu, toate au rolul lor, și să ne dorim ecosisteme cât mai diverse și bogate în specii native care astfel sunt și robuste, fără a depinde de intervenția omului. Astfel să înțelegem și prețuim fauna sălbatică, a cărei zi o sărbătorim astăzi!
