Ce poate mânca ursul în Pădurea Bârnova-Dobrovăț? 🐻🍽 și, în special, despre cum hrănirea a ursului, fie și pentru a-l poza, sau cu bune dar ignorante intenții, poate transforma un urs pe care nu l-a văzut nimeni timp de o lună de zile decât prin urme într-un pericol pentru oameni.
În primul rând, pădurile din zona colinară sunt mult mai ptroductive decât cele de la munte, ne-o spun biologii. Apoi, când ne gândim la urs, animal mare, și hrănirea acestuia, avem tendința să ne punem în papucii lui de urs cu picioarele noastre de om. Ne trezim dimineața, luăm un mic dejun hrănitor pe fugă, că deh, cea mai importantă masă a zilei, trecem la treabă, după 3-4h luăm un prânz îndestulător, și continuăm cu 4-5h de muncă până seara, când încheiem ziua eventual cu o cină sățioasă și un păhărel.
Ei bine, la urs lucrurile sunt diferite. Fără a vorbi despre diferențe metabolice, sau despre câte nutrimente trec degeaba prin tractul nostru digestiv supra-alimentat, ursul are o singură “muncă”: să se hrănească. 8-10ore pe zi (noapte) atât face. O sursă importantă de proteine pentru urși o constituie furnicile și larvele acestora. Urșii “strică” mușuroaie și culeg tacticoși și cu răbdare larvele. Apoi, alte larve de insecte, undele de dimensiuni impresionante, cum se știe că găzduiește în special lemnul putred al arborilor bătrâni. Apoi ciupercile de tot felul, care deja sunt prezente, din ce în ce mai mult, în pădure. Și, în această perioadă, chiar iarba. Da, ursul “paște”, și extrage nutrimenți și din iarba pe care nu o digeră complet.
Bineînțeles, toate acestea presupun efort și nu sunt mese satisfăcătoare. Dar un urs sălbatic trece astfel vara, iar în toamnă pe lângă explozia de ciuperci se bucură și de belșugul de jir și de ghindă, pregătindu-se de hibernare.
Când omul intervine și hrănește însă – cum am înțeles că fac, în mod iresponsabil, gestionarii fondului de vânătoare la Dobrovăț pentru “a ține ursul în pădure” sau a “obține dovezi” – ursul “dă de bine”, devine comod, se obișnuiește cu mâncarea ușor obținută si continuă să o caute. Se obișnuiește și cu mirosurile asociate omului, și în loc să îi trateze cu precauție și evite ca și până acum, ajunge să îl asocieze cu hrănirea facilă.
Faptul că ursul nu a fost văzut în o lună de zile în care urmele îi confirmau prezența era o veste excelentă. Un urs “gunoaier” ar fi apărut a doua zi la tomberoanele din sat. Momirea lui pentru poză (la ce ne trebuie atâtea poze? nu cumva pentru a stârni panica sau justifica abuzuri?) sau pentru “a-l ține departe de sat” este contraproductivă și periculoasă, dacă nu ilegală. Am atras atenția încă de la începutul lunii asupra acestui aspect. Măsuri corecte sunt eliminarea tentațiilor, cum ar fi tomberoanele deschise din lizieră, lucruri care au început să se facă mult mai târziu.
Ursul hrănit, chiar dacă scapă pe unii de grijă, riscă să devină o problemă în altă parte. Din păcate în delicatul dans dintre om și urs, în care omul conduce, până acum am arătat că ne cam împiedicăm și dăm cu stângul în dreptul.
Pentru sfaturi pentru iubitorii de natură, vedeți și celelalte postări din de sub tagul #RevenireaUrsuluiInCodriiIasilor
#DirectiaSilvicaIasi
