Cine are meritul pentru oprirea tăierilor în Pădurea Bârnova-Dobrovăț❓ Cine este vinovat pentru asta❓ Cine are răspunderea pentru impactul acestei decizii judecătorești❓ Distribuiți pentru a descuraja manipulările❗️
Anul trecut ministrul de atunci al mediului Costel Alexe, la o conferință de presă în Codrii Iașilor, ne arăta acest document, amenajamentul silvic, susținând prin asta că “tăierile sunt legale”. Atunci noi i-am înmânat petiția cu 4000 de semnături contestând nu legalitatea, si oportunitatea tăierilor de producție pe 99% din suprafața unei păduri lângă a doua cea mai mare aglomerare urbană din țară, 500.000 de locuitori. Ministrul mediului a avut și are mecanismele prin care poate interveni direct în astfel de situații, ordinul de ministru, pentru a permite creerea unor planuri noi, care țin cont de nevoile societății.
Iată însă că în iulie 2021 o instanță judecătorească a hotărât că amenajamentul silvic, documentul din mâna ministrului de atunci, este ILEGAL, ca și toate aceste tăieri făcute pe baza lui în ultimii doi ani (amenajamentul este abia în anul 2 din 10!). Amenajamentul a fost aprobat fără respectarea legislației de mediu, practic o hârtie și câteva ștampile au spus că, în aceste vremuri în care simțim deja impactul schimbărilor climatice, poți să tai peste 750.000 de m cubi de lemn (și asta doar cantitatea oficială din acte) fără un studiu de impact. Am văzut că apar intoxicări de tot felul, în special pentru comunitățile limitrofe, așa că vrem să clarificăm câteva aspecte.
1️⃣ Cine are meritul pentru oprirea tăierilor, cum doreau vasta majoritate a ieșenilor? Clar, Agent Green, organizația care a intentat acest proces acum peste un an. Bravo lor că atrag atenția asupra nerespectării legislației de mediu, în acest caz chiar de agenți ai statului român!
2️⃣ Cine e vinovat pentru faptul că a fost nevoie ca o instanță de judecată să intervină pentru a opri aceste tăieri ilegale? Nu trebuie să spunem noi, a spus instanța de judecată (link mai jos). Acuzații din proces, care includ Ministerul Mediului, Direcția Silvică Iași, cele două ocoale silvice și Agenția Pentru Protecția Mediului Iași. Nu este discuție aici! În special că de doi ani jumatate societatea spune că aceste tăieri nu sunt normale și caută un dialog pentru găsirea de soluții de compromis. Nu s-au vrut modificări de substanță (cel puțin până acum).
3️⃣ Cine este responsabil pentru impactul opririi tăierilor? Noi credem că răspunderea aparține complet vinovaților, cum au decis judecătorii. Vedem deja discursuri instigatoare și manipulative, care fac referință la nevoie de lemn a oamenilor sărmani din zona pădurii. Direcția Silvică Iași, Romsilva, știu de proces de un an, și mai gestionează încă patru ocoale silvice doar la noi în județ. Suntem siguri că au prioritizat deja aprovizionarea celor necăjiți cu lemn de foc la același preț, până la urmă gestionează păduri proprietatea publică a statului român pentru cetățenii acestui stat, iar nevoile oamenilor din zonă sunt mici, nu de stejar secular masiv cum s-a tăiat, și departe de cei 750.000mc.
Decizia judecătorească: http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000390819&id_inst=2
Reluăm invitația la dialog pentru viitorul acestei păduri de lângă oraș, cu implicarea sociatății civile din start, nu doar simularea implicării cum s-a făcut la “dezbateri” organizate anterior dar aranjate în spatele ușilor închise. Știm că s-a făcut recurs la hotărârea judecătorească, dar, pe baza precedentelor, nu credem că are șanse și amenajamentul va fi anulat. Deci, ce mai așteptăm?
Iar dacă auziți manipulări cum că din cauza acvilei, buhăi sau vreo-unui “gândac” vor îngheța oamenii în case, semnalați-le nouă să le expunem, deobicei altele sunt interesele din spate. Presiunea trebuie pusă pe vinovații care au capacitatea și răspunderea să rezolve aceste situații, precum și să lucreze activ la deblocarea tensiunii din ultimii ani prin găsirea unui echilibru mai bun pentru aceste păduri. Cu deschidere, cu curaj și respect reciproc!
#directiasilvicaiasi
#TaieriCodriiIasilorCicaAbsolutLegale