Despre istoria dragii noastre Poieni cu Schit și a taberei de sculptură 📷🖌️ Muscalu Ioan. Menționăm ca din 2022, după lungii ani de lăsare spre distrugere, s-a revenit la necesară și obligatoria cosire a poienii. Nu ratați textul domnului Muscalu:
“Tabăra Naţională de Sculptură din “Poiana cu Schit” a luat fiinţă în anul 1986, din iniţiativa Primăriei comunei Scânteia, jud. Iaşi, şi la sugestia sculptorului Dan Covătaru. În anul 1985 s-a încheiat activitatea Taberei Naţionale de Sculptură de la Măgura – Buzău, cu participarea unui număr de 16 sculptori, timp de 16 ani, realizându-se un număr impresionant de opere de artă, dispuse într-o arie protejată de 21 ha, din apropierea mănăstirii Ciolanu, jud. Buzău. Prin protocolul încheiat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România, edilii comunei Scânteia, jud. Iaşi, de la acea vreme, s-au angajat să susţină material, tehnic şi administrativ actul de creaţie din “Poiana cu Schit”, punând la dispoziţia a 10 sculptori, anual, timp de 10 ani, spaţiul de cazare, hrana zilnică, piatra necesară, mijloacele de transport şi de ridicat, forţa auxiliară de lucru (pietrari), contribuind astfel la buna desfăşurare a activităţii. Spaţiul mirific şi generos de 9,5 ha, din preajma ruinelor schitului lui Duma Negru, şi similitudinile cu acele condiţii de creaţie de la Măgura, au stimulat realizarea, în timp de trei ani, a 30 de lucrări de artă monumentală de prestigiu, promovând tabăra de sculptură de la Scânteia în rândul celor mai bune iniţiative de acest fel din ţară, Tabăra Naţională de Scultură din “Poiana cu Schit” fiind singura tabără de sculptură în piatră din Moldova. Deosebirea dintre taberile de creaţie de la Măgura şi Poiana cu Schit, constă în faptul că operele de artă din Buzău au fost luate în custodia Muzeului judeţean de Istorie şi Inspectoratul judeţean de Cultură, care au restaurat şi conservat cele peste 250 de lucrări, introducând perimetrul taberei de creaţie în circuitul turistic, pe când la Iaşi, sculpturile de o inestimabilă valoare artistică sunt distruse şi vandalizate de răufăcători, fără ca cineva să ia vreo măsură de protecţie. Direcţia Silvică Iaşi, care deţine custodia “Poienii cu Schit”, nu a întreprins nimic pentru îndeplinirea obligaţiiilor asumate prin actul de custodie, lăsând totul la voia întâmplării. Un “muzeu de artă” în aer liber, aflat la doar 16 km de Iaşi, de “capitala culturală” a ţării, zace în nepăsare şi uitare. Păcat! La festivitatea de deschidere a primei ediţiii a Taberei Naţionale de Sculptură din “Poiana cu Schit”, care a avut loc în luna august, 1986, pe lângă autorităţile judeţene şi locale, cadre universitare, critici de artă, pictori şi ziarişti, au participat sculptorii”.
#PoianaCuSchitAbandonataDeAutoritati
#PoianaCuSchitGestionataCorect #ParcNaturalCodriiIasilor
#DirectiaSilvicaIasi
#OcolulSulvicPadureni
#CodriiIasilorDeAltaData