După ce marți am fost la consultarea publică pentru certi…

După ce marți am fost la consultarea publică pentru certificare PEFC la #DirectiaSilvicaIasi, joi a venit timpul să ne învoim de la muncă pentru a merge la consultare la #OcolSilvicLuncaCetatuii.

Vom face o postare despre propunerile noastre, aceleași dar adaptate local, separată. Dar cum am povestit despre DS, aici spunem puțin despre atmosfera de la Lunca.

În primul rând, lume mai multă. Autorități locale, fețe bisericești, cluburi de offroad, dar și Dl Prof Dr Biologie Raoul Constantineanu, ne-am bucurat să îl vedem printre invitați.

Primirea a fost cordială ca și la DS. Spre deosebire de DS unde Dl dir Doncean nu a putut fi prezent, aici a fost prezent șeful de ocol Opariuc. Noi apreciem implicarea directa a celor de la conducere, dă substanță demersului!

După prezentarea adaptată, chiar inspirat în unele puncte, și cu dialoguri deschise, am reiterat direcțiile din petiția noastră cu 34.000 ieșeni semnatari: promovarea accesului recreativ, identificarea oficială și protejarea arborilor remarcabili/monumentali (criterii INCDS), și protejarea parcelelor de pădure cele mai valoroase pentru biodiversitate sau peisagistic. Apoi am sugerat liniile pe care putem fi parteneri (postare separată).

Declarativ, a fost deschidere la tot. Dl Sef Ocol Opariuc a menționat că accesul a fost mereu încurajat (în comentarii câteva exemple unde subalternii săi nu au urmat această linie), că sunt deschiși la protejat arbori și chiar parcele dar trebuie văzut cadrul legal etc.

Noi, deși avem supărări mari, am ales să ne oferim doar zonele pe care putem ajuta, evitând discuții despre trecut si multe lucruri care nu au fost Ok. Dl sef de ocol a simțit nevoia să facă câteva reproșuri, dar am evitat să răspundem, deși aveam multe de spus. Până la urma viitorul contează!

Interesant a fost ca Raimond Chelban de la Adventure4x4 a simțit nevoia să ia cuvântul și spună că el a găsit mereu deschidere si prietenie la ocol, si noi vorbim si de ei “urât”. La toate problemele factuale documentate de membri ai comunității legate de asociația sa #ImpacMinimNuOffroad, avea o scuză atât de trase de păr, încât merită o postare separată 🙂.

La final a luat cuvântul Dl Prof Constantinescu. Printre multe aspecte gen combaterea biologică a “dăunătorilor”, nu chimică, a atras atenția asupra importantei rolului lemnului mort în pădure. Ne-a plăcut mult să ascultăm un specialist care are atât respectul nostru cât și al silvicultorilor.

Per total, am văzut și oameni deschiși la ocol, mod sigur capabili, și cu care se poate colabora. Noi nu suntem ranchiunoși, și dacă reușesc să treacă peste resentimente, va fi numai de câștigat.

Noi rămânem deschiși, verticali, si constructivi. Împreună se găsesc soluții constructive!

Vom încheia și cu discuția de la #OcolSilvicDobrovat de astăzi. Unde Codrii Iașilor a fost iar prezent. Nu pentru mici interese personale – ci pentru oamenii cei mulți și pentru natură!

Articole Similare

Nu au fost găsite postări