După cum v-ați dat mulți seama, ne-am luat și noi o scur…

După cum v-ați dat mulți seama, ne-am luat și noi o scurtă pauză estivală, necesară din multe puncte de vedere. Vom reveni în septembrie cu perspective noi.

Până atunci, vă lăsăm tot cu o perspectivă, asupra orașului nostru drag, Iașul, orașul de după codri, și cu o lectură interesantă, ambele de la prietenul nostru Marius Chelcu:

“Pentru o zi Repedea a fost Vezuviu

📣 Autorul asemănării a fost Grigore Cobălcescu (n. 1831- d. 1892, Iaşi), cel recunoscut astăzi ca părinte al şcolii româneşti de geologie.
🕵️‍♂️Ştiut de ieşeni pentru rigoarea sa, mai ales când vorbea despre cercetările novatoare despre munţi, pietre şi vulcani, era totodată şi un agreabil conviv. Aflându-se într-o după-amiază la Jokey Club, a adus la cunoştinţa celor prezenţi ultima sa descoperire, anume că la Repedea se află un vulcan.
😉 Vestea ieşită pe uşile Jokey Club a ajuns a doua zi pe prima pagină a “Evenimentului”, sub titlul” Vulcanul de la Răpidea”, transformându-se „răpide” în panică, gura lumii făcând din vulcanul neştiut până mai ieri, o iminentă catastrofă.
Până când cei mai tari de inimă să-şi dea seama că se află într-o zi de 1 aprilie, greu s-a stins erupţia emoţiilor, fiindcă nici chiar autorului articolului din “Evenimentul” nu-i venea a crede că a fost farsă.
Astfel, pentru o zi, Iașul s-a simțit ca Napoli, iar dealul Repedea ca Vezuviul, toate datorită unui savant cu simțul umorului.
Întâmplarea a fost povestită mai târziu de Dr. Nicolae Leon.

Fotografia este făcută din chiar vârful conului vulcanului😄”

#IasiulOrasulDeDupaCodri
#GroteleRezervatieiRepedea
#ParcNaturalCodriiIasilor

Articole Similare

Nu au fost găsite postări