Ieri am povestit despre turturică, astăzi despre ruda mult mai cunoscută tuturor, guguștiucul (Streptopelia decaocto). Chiar dacă aspectul modest nu impresionează, mult mai interesantă la această pasăre este fenomenala lui adaptabilitate. Ajuns la noi din Asia Mică in perioada interbelică, a găsit o nișă în orașe unde era ferit de dăunători și găsea hrană din abundență. A profitat de condițiile prielnice și acum este ușor de întâlnit în orice localitate.
Expansiunea guguștiucului este caz unic de adaptare. Incredibil cât de repede și cât de radical și-a schimbat comportamentul: nu mai migrează, a schimbat nu doar mediul, ci și tipul de cuib, hrană, numărul de monte, temperamentul. A devenit, cu excepția aspectului, altă pasare. Asta în doar 20-30 de ani.
Prin comparație, mult mai sfioasa turturică de la care am pornit a rămas limitată la zonele unde omul nu este prezent. Încă o dovadă că atunci când omul limitează habitatele naturale prin expansiune urbană, speciile adaptabile și curajoase profită, iar cele mai timide suferă.
Foto: Mihai Diac, împărtășită cu noi pe grupul nostru Codrii Iașilor – cunoaștem, prețuim, păstrăm. Contribuție text: Catalin Cretu, pasionat ornitolog amator, printre altele.
