O veste proastă dar si o veste bună despre ce paște Codrii Iașilor în perioada următoare.
Vestea proastă e ca acum o săptămână au avut loc licitațiile de lemn pe picior la #DirectiaSilvicaIasi și cel mai mult se va tăia la Pădurea Bârnova. 24.000 de metri cubi au fost licitați de #OcolulSilvicLuncaCetatuii, care administrează cea mai mare parte din Pădurea Bârnova. Este cea mai mare cantitate licitată de oricare ocol silvic dintre cele 6 din județul Iași și se vor demara tăierile în parcele seculare neatinse, cum ar fi la Poieni. Sunt tăieri executate conform amenajamentului silvic pe 10ani, valabil până în 2028.
Vestea bună este că la întâlnirea de acum două săptămâni unul dintre lucrurile agreate de șeful de ocol Opăriuc Daniel a fost păstrarea arborilor monumentali, de biodiversitate și identificarea acestora împreună #ArboriRemarcabiliIasi. În acest sens, dacă știți arbori monumentali, foarte bătrâni, chiar și, dacă nu în special, scorburoși, trimiteti-ne un mesaj cu poză și coordonatele GPS aici sau la [email protected] #FapteNuLamentari. Așa cum prevede planul de management al sit-ului Natura2000, identificarea acestor arbori apare acum și pe schița proceselor verbale de la licitație, cum se vede mai jos.
Prin implicarea noastră constantă, prin colaborare și nu în ultimul rând aplicarea legii vom găsi soluții de compromis împreună!