Oricât ne-ar plăcea să avem numai vești bune, mediul și…

Oricât ne-ar plăcea să avem numai vești bune, mediul și zonele protejate sunt mereu sub asalt. Ieri colegul nostru Mihai Diac a semnalat că lucrări de teren de amploare au loc în capătul Străzii Sfântul Petru din Sat Pietrărie, la limita sau chiar în Sit-ul Natura 2000 Pădurea Bârnova-Repedea. Arii Naturale Protejate Iași, Garda de Mediu Iași și Garda Forestiera au fost sesizate #faptenulamentari și am înțeles de la oameni din apropiere că astăzi lucrările au încetat.

Nu cunoaștem detaliile situației, așteptăm însă reacții prompte de la autorități cu confirmarea/infirmarea faptului că prevederile legale potrivite pentru această situație sunt respectate. Vă recomandăm ca în general când este vorba de zone protejate să vă interesați pentru a preveni activitățile cu impact efectuate nereglementat. #faptenulamentari.

În acest sens, vom dezvolta și un ghid practic în grupul nostru pentru pașii de făcut pentru astfel de situații. Fără implicarea curajoasă și informată a fiecăruia dintre noi, autoritățile nu vor face față multiplelor amenințări. Ghidul – care va fi dezvoltat pe parcurs – îl găsiți aici:

https://www.facebook.com/groups/codrii.iasilor/learning_content/?filter=323853099359231

#poienitepietrariedistruse

Articole Similare

221403396_1765781426963150_4228044888778825787_n
Încă o actualizare în privința poienițelor din capătul...
Încă o actualizare în privința poienițelor din capătul satului Pietrărie distruse cu buldozerul. După răspunsul în care Garda...
205098574_1745726942301932_3236710432042398828_n
Intervenția brutală din poienițele de lângă Pietrărie ...
Intervenția brutală din poienițele de lângă Pietrărie (decopertați aproape 2m de sol, nivelat etc.) s-a făcut fără avizele necesare...
200175248_1737824373092189_5746564890981849706_n
Poienițe liniștite distruse cu buldozerul 🌳🚜🌳 în...
Poienițe liniștite distruse cu buldozerul 🌳🚜🌳 în Pădurea Bârnova-Dobrovăț❗️ Semnați și distribuiți petiția pentru Parcul Natural...