“Pădurea Bambi – silvicultori, nu e chiar greu! Poate ceea ce lipsește la modul de regenerare actual este tocmai mărturia. Arborele numit de noi pre-existent. Arborele care într-o regenerare bine făcută, în progresivă sau în succesivă, ar da acea impresie de bunic bătrân împreună cu nepoții și copiii săi.”
Un text de la un silvicultor care merită citit integral (mai jos)! 🌳❤️🌳Doamna Laura Bouriaud, absolventă de silvicultură și profesoară la Universitatea “Stefan Cel Mare”, Suceava ne arată că există și silvicultori deschiși spre societate și dialog, propunând o viziune care împacă producția cu o abordare multi-rol (biodiversitate, peisagistic, identitate, recreere). Cum s-ar schimba imaginea profesiei dacă ar fi mai mulți cu această deschidere – reală, nu doar mimată – spre societate și dialog!
În multele comentarii apărute la postarea dumneaei se disting silvicultori care iubesc pădurea cu adevărat și nu o văd doar ca pe o “vacă de muls”, care explică multiplele avantaje a acestei abordări, impactul economic redus, precum și faptul că există norme care permit această abordare! Cu alte cuvinte, dacă se vrea, se poate! La noi, deși chiar Planul de Management al sit-ului prevede asta, în practică se ignoră cu desăvârșire! Textul complet:
“Pădurea Bambi – silvicultori, nu e chiar greu!
Poate ceea ce lipsește la modul de regenerare actual este tocmai mărturia. Arborele numit de noi pre-existent. Arborele care într-o regenerare bine făcută, în progresivă sau în succesivă, ar da acea impresie de bunic bătrân împreună cu nepoții și copiii săi.
În poveștile bătrânilor din satul copilăriei mele, arborii remanenți (pre-existenți) erau numiți “seminceri” (referire la un crâng cel mai probabil). În alte locuri, maiștrii de exploatare lăsau pe ici-colo câte un brad bătrân, ca imagine a vechiului arboret, și probă a trecerii la noua generație (și a trecerii lor pe acolo).
Poate că în societatea dezmoștenită de azi, tăierea rasă (sau definitivă – pentru publicul larg e tot una) evocă în mentalul colectiv tocmai pierderea identității, golul sufletesc după tradițiile pierdute, părinții plecați la muncă în străinătate, inima plină de amar pentru că “munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă în poartă” (iar bat în lemn – căldura lemnelor este un lux pentru mulți).
Vă văd deja sprâncenele încruntate (ce mai e și cu prostia asta) sau ridicările din umeri (spune-i tu amenajistului sau celui de la gardă că vrei să faci pădure Bambi). Dar nu e greu.
Nu moare economia forestieră dacă lăsăm în viitoarea pădure 10-20 de arbori izolați sau pâlcuri de arbori frumoși, impresionanți, tăcuți martori ai trecerii timpului. Arbori de biodiversitate, numiți-i cum vreți, avem sufletește nevoie de ei. Gândiți-vă că aceștia vă vor spune povestea, atunci când veți fi părăsit această meserie, într-o zi.”
#educatieforestieracodriiiasilor #arboriremarcabiliiasi
Sursa: https://www.facebook.com/laura.bouriaud/posts/191771115737135
Foto: Mihai Diac, arbore păstrat de silvicutori înțelepți, via Codrii Iașilor – cunoaștem, prețuim, păstrăm