“Să salvăm ce mai poate fi salvat!” – europarlamentarul Th…

“Să salvăm ce mai poate fi salvat!” – europarlamentarul Thomas Waitz – copreședintele Partidului Verde European – vorbind in Palamentul European despre situația pădurilor din România și Iași în particular. Thomas va fi prezent la evenimentul de sâmbătă de la Iași, Viitorul Pădurilor.

Lucruri la care am rezonat din discursul lui:
📯 evaluarea de mediu, cea care nu a fost făcută pentru amenajamentul silvic de la Iași, care taie 1.000.000mc de lemn în 10 ani, trebuie făcută ca parte din procesul de aprobare a tăierilor, nu după (sau deloc)
📯 aceasta a fost esența procesului intentat de Agent Green, câștigat în primă instanță de Agent Green și pădure, dar la recurs întors de Romsilva în justiția română, ducând la tăieri ca #CrimeleDinPoianaSlobozia
📯 astfel de decizii constituie baza infringementului contra guvernaților României, lucru pe care Thomas îl cere celorlalți europarlamentari, de urgență
📯 Thomas menționează “panic logging” – tăieri pe care Romsilva și statul Român se grăbesc să le facă înainte de a trebui să protejeze pădurile valoroase: ce vedem și la Iași cu arborii monumentali tăiați și parcele cu vârste medii foarte înaintate date pradă drujbei pe repede-înainte, și cu tot acest amenajament distructiv #CodriiIasilor170Ani #CodriiIasilor160Ani
📯 mai menționează reducerea vizibilității la informații cheie în Sumal2 Inspectorul Pădurii, cum ar fi neafișarea avizelor mai vechi de 2-3 zile, lucru de care ne lovim și noi când încercăm să frânăm fenomenul tăierilor ilegale #TaieriCodriiIasilorCicaAbsolutLegale

Cel mai mult rezonăm la încheierea tristă “Să salvăm ce mai poate fi salvat!”. An de an tăierile continuă contra oamenilor și naturii, iar această pădure este transformată dintr-un codru biodivers și cu istorie într-o plantație.

Este o mare rușine pentru Romsilva, pentru guvernul României, în special pentru silvicultorii ieșeni #DirectiaSilvicaIasi, că trebuie să vină Uniunea Europeană să ne spună să ne protejăm pădurile în ton cu vremurile și cu nevoile și valorile comunităților de lângă ele, în timp ce vă ascundeți prin birouri și pe după fuste de politicieni. Dar celor puțini care trăiesc și se ridică pe spatele pădurii nu le pasă, calculând probabil că infringement-ul îl vom plăti cu toții, în timp ce ei vor profita în continuare.

Ține de noi să ne implicăm și pas cu pas să schimbăm situația de acum #ParcNaturalCodriiIasilor #FapteNuLamentari:

https://campaniamea.declic.ro/petitions/salvati-codrii-seculari-ai-iasiului-1

Articole Similare

Nu au fost găsite postări