Spuneam că odată cu 10.000 de oameni pe Codrii Iașilor vo…

Spuneam că odată cu 10.000 de oameni pe Codrii Iașilor vom face o trecere în revistă și a ce am realizat de când am pornit proiectul Codrii Iașilor – cunoaștem, prețuim, păstrăm. Nu vom povesti despre câte plimbări am organizat, câți oameni au participat, ce “reach” are pagina sau câte campanii precum #florilorlestabineinnatura, #arboriremarcabiliiasi sau #codriiiasilordealtadata (deși pentru resursele investite sunt realizări și aici). Sunt importante dar vom povesti aici despre obiective mai ambițioase. Din start vă spunem că nimic nu s-ar fi întâmplat dacă nu vă aveam și pe voi alături! Cu cât mai mulți, mai implicați, cu atât se vor întâmpla mai multe lucruri bune.

Puțin context. Am pornit pe acest drum pentru că arbori remarcabili din locuri dragi nouă au fost tăiați, și am considerat că ei au mai multă valoare pentru Ieșeni decât lemnul din care sunt făcuți. Așa că v-am invitat să îi cunoaștem, prețuim și păstrăm împreună acești codri!

Când în iarna 2019 ne-am dat seama de amploarea tăierilor, am tras un semnal de alarmă care a devenit un adevărat vuiet media și am pornit și petiția semnată acum de peste 12.000 de ieșeni. Atunci ne-am pus problema mai clar pe care sunt direcțiile principale. Liniile din petiție rămân aceleași, și, pentru că suntem oameni orientați pe rezultate, vă prezentăm pe scurt progresul pe fiecare coordonată. Petiția a rămas aici, semnați și distribuiți:

https://campaniamea.declic.ro/petitions/salvati-codrii-seculari-ai-iasiului-1

Cele trei coordonate:

1. Promovarea utilizării recreative. De ce este importantă? Pentru că dacă nu atribuim altă valoare pădurii, din păcate, lemnul va rămâne cel mai prețios lucru din codrii. Vă reamintim că în prezent, conform legislației în vigoare, este interzis accesul în pădure fără aviz scris de la mai multe autorități. Aici am avut cele mai mari progrese. Ne-am alăturat petiției pentru un acces liber în pădure. La evenimentul de luni am aflat că Direcția Silvică Iași va inaugura în această toamnă 75km de trasee deschise publicului, lucru fără precedent în Iași! Avem încredere în promisiunile silvicultorilor, și salutăm din nou deschiderea Romsilva – Direcția Silvică Iaşi. Deasemeni, luni a fost anunțată identificarea mai multor păduri care pot fi amenajate ca păduri parc de către primării, cu alei, iluminat și mici construcții. E o măsură pozitivă și necesară pentru păduri precum Cetățuia, Galata, Ciric, Frumușica, dar suntem mai circumspeți la amenajări în zonele protejate, unde se poate ajunge ușor la abuzuri. Aici schimbarea încadrării pădurii și simple poteci de pământ marcate ajung.

2. A doua coordonată a fost protejarea arborilor bătrâni, remarcabili. Aici am identificat 7 arbori monument al naturii noi și prin excelenta colaborare cu Agenția pentru Protecția Mediului Iași și ai DS Iași i-am înscris în procesul de înregistrare în catalogul național al arborilor protejați ca monument al naturii. Cum ne-au încurajat și domnii de la ICAS, credem că trebuie identificați și protejați mai mulți arbori remarcabili la nivel local, chiar dacă nu îndeplinesc criteriile azi. Trebuie protejați și arborii remarcabili de mâine, trebuie păstrați arborii esențiali pentru biodiversitate. Vă invităm și pe voi să-i semnalați, vedeți #arboriremarcabiliiasi pe Codrii Iașilor – cunoaștem, prețuim, păstrăm! De asemeni, credem că, cu sugerează și planul de management al sit-ului, trebuie trecut la o formă de exploatare care să lase arborii deosebiți pe picior chiar și când se fac tăieri, pentru promovarea biodiversității și valoarea lor peisagistică și identitară. Suntem și aici încrezători că se vor găsi soluții, nu este nici o măsură cu un impact economic negativ de substanță.

Nu spunem că toate cele de mai sus se datorează exclusiv Codrii Iașilor. Dar suntem oameni cu familii cu copii, servicii, hobby-uri ca și mulți dintre voi. Când am pornit, în sinea noastră, ne-am gândit că dacă și un singur arbore remarcabil este protejat prin eforturile noastre, va fi meritat. Am cam depășit nivelul. Nu ne oprim însă. Cei care credeți că se putea sau se poate și mai mult, vă invităm să fați un pas în față și, împreună sau separat, să vă puneți și voi aptitudinile în slujba protecției naturii!

Poate ați remarcat că am povestit doar despre progresul pe două coordonate, deși ziceam de trei. A trei coordonată – cea mai dificilă – și unde progresul a fost cel mai mic, o vom prezenta într-o postare separată:

https://www.facebook.com/codrii.iasilor/posts/1495383347336294

Foto: Cristi Vidrașcu la plimbarea în care am măsurat sorbul monumental pentru prima oară

Articole Similare

Nu au fost găsite postări