Sunt membrii ai comunității Codrii Iașilor care au pregătire juridică? Avem nevoie de puțin ajutor, în primă fază consultativ, de la un avocat iubitor de natură. Contactați-ne cu un mesaj privat.
Este vorba pentru moment de legea 544/2001 privind accesul liber la informații. Membri ai grupului au solicitat informații importante pentru trecutul, prezentul și viitorul pădurii Bârnova Dobrovăț și au fost refuzați cu trimitere la o prevedere din Codul Silvic care a fost deja, din câte știm, declarată ca ilegală în instanță (este vorba de amenajamentele silvice). În primă fază vrem să înțelegem situația mai bine urmând sa ne hotărâm asupra următorilor pași.
Pana acum am contat mult pe colaborarea și buna-credința celor care au soarta pădurilor publice, ale tuturor romanilor, în mâini. Vom utiliza însă toate mecanismele legale pentru a ne asigura că este respect real pentru cetățenii acestei țări și dreptul lor la informare. Sperăm în continuare la o atitudine deschisă și remedierea micilor sincope.
#DirectiaSilvicaIasi
#TaieriCodriiIasilorCicaAbsolutLegale